Alergado și Xiaomi cred în puterea comunităților de a transforma nu doar stilul de viață prin sport, ci și modul în care ne privim unii pe ceilalți!
În luna iulie, provocăm românii să alergăm împreună în aplicația Alergado 250.000 de kilometri pentru a susține persoanele care nu au curajul să înceapă. Vrem să transformăm teama în încredere, izolarea în apartenență și judecata în susținere, prin acțiuni concrete care sprijină comunitățile locale să creeze spații sigure pentru începători.
Am pornit de la două probleme cu care ne confruntăm constant în societate: sedentarismul accentuat și bullying-ul online care descurajează debutul în sport, iar prin campania lunii iulie ne-am propus să contribuim la schimbarea acestor statistici.
Înțelegem că, în lipsa unui cadru sigur și primitor, începutul pare mult mai greu, de multe ori chiar imposibil. De aceea, ne dorim să contribuim la construirea unor spații în care acești oameni să se simtă văzuți, acceptați și încurajați, nu comparați sau respinși.
O comunitate care sprijină starturile dificile poate face o diferență uriașă în societate: poate fi locul unde cineva începe să alerge pentru prima dată, unde descoperă bucuria mișcării și unde sănătatea devine o prioritate. În plus, sentimentul de apartenență la o comunitate este deosebit de important.
Acolo unde există empatie, încredere și sprijin, pot apărea transformări reale în viața cuiva.
Așadar, dacă utilizatorii aplicației Alergado ating împreună targetul de 250.000 kilometri prin alergare (sau alergare montană, hiking, mers) pe durata lunii iulie, împreună cu Xiaomi vom acorda 5 granturi pentru comunitățile de alergare din România.
Cu fondurile obținute, cele cinci comunități câștigătoare vor organiza în luna august un număr de două evenimente de alergare prin care să promoveze tema campaniei: “Nu ești singur la start. Ai un aliat!”.
Selecția comunităților beneficiare se va face printr-un concurs de proiecte, în care acestea vor putea propune idei care să încurajeze persoanele sedentare să facă sport, într-un mediu sigur și empatic. Criteriile de eligibilitate sunt listate mai jos.
Dacă ai o comunitate de alergare și vrei să devii aliatul celor care privesc de pe margine și visează, în tăcere, să își găsească și ei curajul să înceapă, completează formularul până pe 20 iulie și prezintă-ne două idei de evenimente pe care ai vrea să le organizezi împreună cu comunitatea ta în luna august 2025.
Fii inspirația de care are nevoie cineva să își înceapă călătoria spre mișcare și sănătate!
CONDIȚII DE ELIGIBILITATE PENTRU COMUNITĂȚILE DE ALERGARE DIN ROMÂNIA
1. Căutăm comunități de alergare din România care își propun să:
- încurajeze oameni noi să se apuce de alergare;
- organizeze evenimente deschise și incluzive;
- contribuie la construirea unui mediu sigur pentru începători și persoane fără experiență sportivă.
2. Pot aplica doar organizațiile non-profit înregistrate legal în România care:
- sunt înregistrate ca ONG și sunt active în 2025
- au o comunitate activă de alergare (cel puțin 100 de participanți / lună);
- pot organiza 2 evenimente în august 2025;
* Granturile pot fi acordate doar către ONG-uri
3. Calendar acordare granturi:
- Termen limită aplicații: 20 iulie 2025
- Anunțarea câștigătorilor: 30 iulie 2025
- Perioada de desfășurare a evenimentelor: 1-31 august 2025
- Număr granturi disponibile: 5 x 10.000 RON
4. Criterii pe care trebuie să le îndeplinești în momentul în care aplici pentru a obține unul dintre aceste 5 granturi:
- ONG-ul să aibă în obiectul de activitate sportul, sănătatea, educația prin mișcare sau incluziunea socială prin sport.
- Să fi organizat cel puțin un eveniment de alergare în ultimii 3 ani (eveniment fizic sau virtual).
- Cele două evenimente propuse să se desfășoare pe teritoriul României.
Aceste informații vor trebui dovedite prin transmiterea unor documente:
- Certificatul de înregistrare ONG, statutul și actul constitutiv;
- O scurtă prezentare a activității ONG-ului, care să includă și site-ul și paginile de social media.
5. Cum se face selecția?
Aplicațiile vor fi evaluate de echipa 321sport pe baza următoarelor criterii:
- Experiența ONG-ului în alergări:
- A organizat >3 alergări în 2024 → 25 puncte;
- A organizat 1-3 alergări în 2024 → 15 puncte;
- Nu a organizat alergări, dar are experiență în sport/sănătate → 5 puncte;
- Fără experiență relevantă → 0 puncte.
- Impactul comunitar estimat în ultimul an (2024):
- Evenimente cu peste 200 participanți sau impact clar asupra unei comunități vulnerabile → 30 puncte;
- Evenimente 50-200 participanți → 20 puncte;
- Evenimente <50 participanți → 10 puncte;
- Fără date clare despre impact → 0 puncte.
- Trimiterea unui buget pentru evenimentele pe care doresc să le organizeze cu ajutorul grantului:
- Buget detaliat, realist, bine justificat → 25 puncte;
- Buget sumar, dar plauzibil → 15 puncte;
- Buget neclar → 5 puncte;
- Lipsă buget → 0 puncte.
- Originalitate / Inovație pentru evenimentele pe care doresc să le organizeze cu ajutorul grantului:
- Evenimente cu elemente inovatoare (ex.: implicare comunități speciale, format de cursă diferit, integrare activități educative etc.) → 20 puncte;
- Evenimente clasice, dar bine prezentate → 10 puncte;
- Nimic nou, proiect generic → 0 puncte.
Vor fi selectate primele 5 comunități care obțin cel mai mare punctaj.
6. Obligații minime ale comunităților câștigătoare:
Cele cinci comunități câștigătoare vor transmite un raport și vor publica, până la 1 septembrie 2025, o serie de materiale pe canalele lor de social media în care să dea tag paginilor Xiaomi Romania și 321sport.
Pentru fiecare dintre cele două evenimente, sunt necesare:
-
O postare de anunțare a evenimentului
-
Două postări de la fiecare eveniment organizat (o fotografie sau un carusel de fotografii și un Reel)
Nu cerem documente contabile, ci doar transparență și dorința de a evidenția impactul în comunitate.
La fiecare start e cineva care își face curaj. Hai să fim noi cei care îi așteptăm la linia de sosire cu încurajări, nu cu judecăți!
Hai alături de noi în aplicația Alergado, unde ne-am propus să adunăm împreună prin mers și alergare 250.000 de kilometri până la finalul lunii iulie. Dacă reușim, împreună cu Xiaomi, o să oferim, prin acordarea de granturi, șansa unor comunități de alergare din România să creeze spații sigure și primitoare pentru începători.
Pentru că nimeni nu ar trebui să fie singur la start. Și pentru că împreună putem face loc pentru toți.
Startul începe ACUM!