În multe sate și comune din România, grija pentru sănătate nu începe întotdeauna cu o programare la medic. Uneori începe cu întrebarea: „Cum ajung până acolo?”.
Pentru oamenii care trăiesc la zeci de kilometri de cel mai apropiat cabinet medical, o consultație poate însemna un drum greu de parcurs, costuri pe care nu și le permit sau luni întregi în care amână să ceară ajutor.
Aici ajunge Caravana cu Medici: în comunități în care accesul la servicii medicale este limitat, alături de medici voluntari care oferă consultații și investigații gratuite.
GOOD ROUTINE® By SECOM® este alături de Caravana cu Medici, contribuind la o misiune care aduce sănătatea mai aproape de oamenii care au cea mai mare nevoie de ea.
O rutină bună începe cu o alegere pe care o faci pentru tine, dar efectele ei pot continua dincolo de linia de finish.
Fiecare alergare, fiecare plimbare sau fiecare moment în care alegi să fii mai activ contribuie, în timp, la o viață mai sănătoasă. Pentru că rutinele bune se construiesc pas cu pas, iar alegerile mici pe care le faci constant vor face diferența pentru sănătatea ta de mâine.
Și, uneori, o rutină bună poate merge chiar mai departe de atât. Kilometrii pe care îi faci pentru tine se pot aduna cu ai altor oameni și pot deveni parte dintr-un efort comun.
În luna octombrie, ne propunem să adunăm împreună 300.000 de kilometri prin mers și alergare în aplicația Alergado și, prin fiecare kilometru înregistrat, să creștem gradul de conștientizare asupra importanței Asociației Caravana cu Medici.
Nu contează dacă alergi doi kilometri sau douăzeci, dacă abia ai început să alergi sau te pregătești pentru următoarea competiție. Fiecare activitate înregistrată în Alergado contează, fie că este o alergare, o plimbare sau o urcare pe munte, iar fiecare kilometru ne apropie de targetul de 300.000 de kilometri.
Pentru că rutinele bune nu se opresc atunci când antrenamentul s-a încheiat. Ele ne ajută să avem grijă de noi, îi inspiră și pe cei din jur și pot susține misiuni în care credem.
SPONSORUL LUNII: GOOD ROUTINE®
GOOD ROUTINE® este brandul de suplimente alimentare creat de Secom, cu formule complexe, gândite pentru stilul de viață activ și solicitant de zi cu zi.
GOOD ROUTINE® îți este partener în construirea rutinelor bune, cu un portofoliu de produse dezvoltat pe baza experienței Secom pe piața locală și a înțelegerii nevoilor reale ale oamenilor.
Produsele GOOD ROUTINE® vin în completarea obiceiurilor tale zilnice, cu formule create pentru a susține corpul în ritmul lui natural și pentru a se integra ușor în rutina ta.
Motto-ul GOOD ROUTINE® este simplu: acordă 5 minute astăzi pentru obiceiul sănătos de mâine. Iar când vine vorba de mișcare, fiecare pas contează.
Pentru că sportul nu trebuie să fie doar un obiectiv bifat, ci o rutină pe termen lung, construită cu grijă, consecvență și bucurie. Iar o relație bună cu mișcarea poate aduce beneficii nu doar pentru corp, ci și pentru starea ta de bine.
TIP CAUZĂ: sănătate
ONG PARTENER: Asociația Caravana cu Medici
Asociația Caravana cu Medici a fost fondată în 2014 de 5 medici rezidenți care au remarcat absența serviciilor medicale de bază în mediul rural și lipsa totală de educație medicală, motiv pentru care au decis să găsească ei înșiși soluții pentru aceste probleme.
Își doresc să construiască o rețea națională prin intermediul căreia medicii să acorde periodic îngrijiri medicale în locurile mai puțin favorizate din punct de vedere economic.
În prezent, Caravana cu Medici are o echipă de 150 de medici specialişti şi șase filiale autonome în București, Cluj, Iași, Timișoara, Brașov, Bihor.
Nu uita că în Alergado chiar și 1 singur kilometru alergat va face diferența și ne va ajuta să atingem împreună target-ul de 300.000 de kilometri până la finalul lunii octombrie 2026!
Iar dacă îți place ideea aplicației, ne-ar ajuta foarte mult să dai vestea mai departe și să le spui și prietenilor tăi despre ea.

