Alergăm și iubim, alegem să ne unim!
În luna decembrie schimbăm regulile “jocului” pentru că este timpul să vorbim despre lucrurile care contează cu adevărat.
Context: luna decembrie e specială – Ziua Națională, Crăciunul și spiritul sărbătorilor. Dar anul acesta vine cu tensiuni, iar cuvântul “alegeri” a devenit subiectul cel mai important.
De aceea, Alergado pornește o inițiativă fără sponsor sau beneficiar, dedicată alegerilor. Dedicăm această lună alegerilor care contează și pe care le putem face zilnic: să fim mai buni, mai uniți, mai aproape unii de ceilalți.
În luna decembrie, în aplicația Alergado, noi spunem:
…Alege să zâmbești mai des.
…Alege să spui un „mulțumesc” sincer.
…Alege să ajuți pe cineva fără să aștepți nimic în schimb.
…Alege să petreci timp cu cei dragi.
…Alege să fii mai bun, pas cu pas!
În decembrie 2024, ne-am propus să alergăm 1 kilometru simbolic, format din alegeri bune, de zi cu zi, care să facă mai frumoasă lumea în care trăim.
Iar tot ce va fi peste 1 kilometru, se va transforma în bonus, pe care îl vom folosi în campaniile din 2025, când vom reveni la formatul clasic cu Sponsor și ONG în fiecare lună.
SPONSORUL LUNII: Noi.
Sponsorul lunii suntem chiar noi, aplicația Alergado, prin comunitatea de alergare din România. Pentru că ne dorim să scoatem în evidență toate exemplele frumoase din lumea alergării, care ne dau speranță și încredere că viitorul este din ce în ce mai bun.
Pentru fiecare moment în care alergăm și un străin ne încurajează, pentru fiecare “bravo” pe care l-am spus unui necunoscut și pentru fiecare moment în care am ales să fim mai buni.
Alegerile cele mai importante sunt cele pe care le facem în fiecare zi.
ONG PARTENER: Noi.
ONG-ul lunii suntem noi, societatea. O societate care are nevoie de comunități, de alegeri bune în fiecare zi, de alegeri mici care să ne aducă împreună.
Știm că alergarea poate fi o oglindă a societății dacă privim viața ca un maraton cu multe încercări presărate pe drum. Însă experiența ne-a învățat că atunci când alergăm, devenim mai înțelegători și mai empatici.
Este timpul să sărbătorim aceste momente și să facem lumea mai frumoasă prin fiecare alegere bună de zi cu zi!
Iar dacă îți place ideea aplicației Alergado, ne-ar ajuta foarte mult să dai vestea mai departe și să le spui și prietenilor tăi despre ea.